web mail
formulare
Start Harta Istoric Aleși locali Organigrama Proiecte investiții Carieră Contact Monitorul oficial local

Plata online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar,
prin platforma GHISEUL.RO

Municipiul Orăștie este înregistrat din anul 2017 în "Sistemul național electronic de plată online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar" (S.N.E.P.), contribuabilii având astfel posibilitatea de a plăti impozitele și taxele locale prin intermediul platformei online ghiseul.ro.

"Sistemul național electronic de plată online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar" (S.N.E.P.) este parte componentă a "Sistemului electronic național" (S.E.N.) și reprezintă un ghișeu virtual prin intermediul căruia persoanele fizice și persoanele fizice autorizate pot efectua plăți prin internet cu carduri bancare către instituțiile înrolate.

Sistemul SNEP - ghiseul.ro este accesibil doar cu o autentificare pe bază de utilizator și parolă. După autentificare vă este permisă consultarea obligațiilor de plată datorate instituțiilor înrolate și achitarea acestora prin acceptarea la plata online a cardurilor bancare Visa, Visa Electron, MasterCard și Maestro, emise de orice bancă.

Aveți două posibilități de a obține datele de acces (utilizator și parolă) în platforma ghiseul.ro pentru Municipiul Orăștie:

  1. Solicitându-le personal la sediul Primăriei Municipiului Orăștie. Datele de contact ale Primăriei le puteți obține accesând secțiunea "Instituții înrolate" din platforma ghiseul.ro, apoi "click" pe județul Hunedoara din hartă, după care "Orastie - Impozite și Taxe Locale".

  2. Prin metoda online, folosind cardul bancar (cea mai ușoară și rapidă cale de obținere a datelor de autentificare - gratuit, doar pentru persoane fizice). Accesați secțiunea "SOLICITĂ DATE DE ACCES" de pe prima pagina ghiseul.ro și parcurgeti etapele: "Verificare CNP" -> "Validare card" -> "Trimitere e-mail cu datele de logare".

Puteți solicita datele de acces folosind cardul bancar doar în următoarele condiții:

  • Titularul cardului trebuie să corespundă cu solicitantul datelor de acces
  • Cardul trebuie să fie înrolat în sistemul 3DSecure la una dintre următoarele bănci: Banca Comercială Română, Banca Raiffeisen, BRD - Groupe Société Générale, AlphaBank, CEC Bank, Banca Transilvania, ING Bank, Garanti Bank, Bancpost, Banca Românească, OTP Bank, Piraeus Bank, UniCredit Bank.
Odată eliberate datele de acces de către o instituție publică, nu mai puteți apela la o altă instituție publică pentru o nouă eliberare.


Link-uri utile privind utilizarea platfornei ghiseul.ro




© 2003-2013 Primăria Municipiului Orăștie -> Realizatori