web mail
formulare
Start Harta Istoric Aleși locali Organigrama Învățământ Cultură Sănătate Guestbook Contact

ISTORIC

Municipiul Orăștie a împlinit în anul 1999 775 de ani de la prima atestare documentară, vârstă la care puține așezări hunedorene au ajuns. Dar cei 775 de ani reprezintă doar o verigă dintr-un trecut istoric îndelungat, al cărui început se pierde în negura vremurilor, confirmat de numeroasele urme ale civilizației materiale și spirituale descoperite pe teritoriul orașului. Cele mai recente cercetări arheologice au scos la iveala numeroase dovezi materiale aparținând culturii neolitice "Turdaș", dar și epocilor ulterioare. Descoperiri întâmplătoare au confirmat dezvoltarea unei civilizații romane înfloritoare. În perioada secolelor III-X, comunitățile daco-romană și apoi română au fost obligate să adopte un nou mod de existență, retrăgându-se în zone mai puțin accesibile, din fața valurilor de popoare migratoare.

O seamă de istoriografi, între care Istvánfi și Túroczi, au afirmat în lucrările lor că cel dintâi grup de coloniști ar fi sosit în Transilvania încă din vremea regelui Ștefan I, pentru ca ulterior să li se adauge, până în timpul domniei lui Geza al II-lea, noi valuri succesive. Unii plecaseră din Flandra și, din câte se pare, au primit terenuri în folosință, prin danie regală, în părțile Orăștiei, Ighiului și Cricăului.

Cea mai timpurie referință despre plecarea unui colonist din Occident datează din anul 1103, când un anume Anselm de Braz plecase cu familia sa undeva în "Ungaria". Istoriografii sașilor din Transilvania acreditează ideea că acest Anselm de Braz s-ar fi așezat, în cele din urmă, în părțile Orăștiei, de unde a dat și numele german al Orăștiei – Broos.

Istoriografia privind cronologia așezării sașilor în Transilvania acordă o mare atenție diplomei privilegiale, emisă, la 1224, de regele Andrei al II-lea – așa-zisa Diplomă andreană (Andreanum). Prin aceasta, se acordau sașilor locuitori pe fâșia dintre Orăștie și Baraolt o serie de privilegii, între care și folosința "pădurii românilor și pecenegilor". Din câte se pare, comunitățile de "flandrensi" se așezaseră aici în locul secuilor, pe acest "terra Syculorum terrae Sebus". Având la îndemână mărturia acestui document, unii dintre istorici s-au grăbit să decreteze anul 1224 drept prima atestare documentară a sașilor în părțile Orăștiei.

Anul 1224 nu coincide și cu începuturile evoluției Orăștiei, toponimul Waras, dovedind faptul că la acea dată așezarea se afla în plin proces de dezvoltare economică și de cristalizare a unor structuri administrative stabile. Orașul a început să fie înconjurat cu ziduri de apărare, dar din cauza luptelor s-a renunțat. În secolul al XV-lea Orăștia a fost arsă, dărâmată și jefuită de patru ori de către năvălitorii turci. Ultimile cercetări arheologice din interiorul cetății atestă existența unei rotonde, alături de un donjon din piatră construit pe o palisadă din secolele X-XI, distruse de tătari la 1241. În registrul dijmelor papale din anii 1332-1337, Orăștia este înregistrată cu 334 de fumuri (gospodării), fiind puțin mai mare decât satul vecin Romos, care avea 255 gospodării. Încă din anul 1334, Orăștia are statutul de oras (civitas Woras nominata).

Bucurându-se de o serie de privilegii recunoscute de către regalitatea maghiară prin Diploma Andreiană, Orăștia se va reface rapid după distrugerea tătară din 1241. Conducerea orașului era asigurată de un sfat ce se va numi mai târziu magistratură, care avea în fruntea sa un jude regal, amintit pentru prima dată în anul 1367, în persoana unui oarecare Cristian.

In secolele XIV-XV, Orăștia oscilează între statutul de oraș și cel de târg. Ea s-a dezvoltat ca centru politico-administrativ scăunal, dar din pricina numeroaselor năvăliri turcești, a războaielor interne, molimelor, va decade în starea de târg, cum este consemnată la sfârșitul secolului al XV-lea. Se înregistrează acum abia 159 gospodării față de 334 câte erau în anul 1334. În aceiași perioadă în funcția de juzi regali ai Orăștiei vor fi numiți mai mulți membri ai familiei Olah, între care îi amintim pe Ladislau, Matei, Ștefan și apoi Matei, fiul lui Ștefan.

În epoca de început a Principatului, așezarea de pe Mureș trebuie să facă față încartiruirilor de trupe imperiale și apoi luptelor confesionale dintre locuitorii orasului. Trebuie amintit faptul că circa 100 de archebuzieri din orașul Orăștie participă în anul 1595 în oastea lui Sigismund Bathori, care a venit în sprijinul lui Mihai Viteazul imediat după bătălia de la Călugăreni. După dispariția lui Mihai Viteazul se abat asupra orașului noi nenorociri. În toamna anului 1602 generalul Basta încartiruia în oraș 400 de soldați austrieci care se dedau la numeroase jafuri și omoruri.

Instaurarea dominației habsburgice în Transilvania va însemna obligații în plus pentru orașul de pe Mureș, privind încartiruirile, aprovizionarea cu alimente și furaje, contribuții în bani, asigurarea de atelaje pentru transport etc. În secolul al XVIII-lea, datorită foametei, ruinei economice, a perpetuei mișcări demografice, un alt flagel, ciuma, va lovi populația orașului. În anul 1717-1718 molima va face ravagii în rândul locuitorilor din oraș și satele înconjurătoare. Ciuma reizbucnește în anul 1738, înregistrându-se 156 de morți și 67 contaminați.

Orăștia s-a remarcat de-a lungul secolelor prin statutul său de centru cultural. Încă din anul 1582 se tipărea aici "Palia", prima traducere românească a celor 5 cărți de la început ale Vechiului Testament. În același timp s-au dezvoltat instituții de învățământ care atrag elevi și profesori din Transilvania și Banat. La sfârșitul secolului al XVI-lea și în cel următor va funcționa aici o școală reformată al cărei rector va fi, între anii 1667-1669, Mihail Halici, fiul unui nobil român din Caransebeș, un umanist instruit la școli din Anglia și Olanda.

La începutul secolului al XVIII-lea sunt consemnate și școlile primare, ortodoxă și greco-catolică, ale românilor. În urma unirii cu Biserica Romei, o parte a românilor îmbrățișează noua religie. După numeroase dispute, cele două biserici vor conviețui în pace. În momentele istorice deosebite pentru istoria românilor, cele două biserici vor acționa în folosul intereselor națiunii.

În perioada revoluției de la 1848, Orăștia este încadrată în planurile militare ale celor doi combatanți, austrieci și maghiari. În apropierea orașului, în urma unei scurte bătălii, ungurii pierd 2 tunuri si 230 de combatanți, morți și răniți, și se retrag spre Simeria pentru a aștepta noi întăriri. În timpul bătăliei, generalul Bem a fost lovit de un glonte în mâna dreaptă, fiindu-i sfărâmat degetul mijlociu.

După încheierea revoluției Orăștia va deveni sediul prefecturii militare cu acelasi nume. În această perioadă românii nu dețineau nici un post de conducere în cadrul magistraturii orășenesti, ceea ce îl determină pe protopopul greco-catolic ioan Pop Ilieș să înainteze, în octombrie 1851, o petiție de revendicări guvernatorului Transilvaniei, principele Schwarzemberg, cerând acordarea unor drepturi în favoarea românilor. Abia la începutul epocii liberale (1860), românii pot avea acces la o serie de funcții în cadrul administrației orășenești. Nemulțumiți de numărul mic de funcții acordate, românii cer comitelui Salmen ca dregătoriile orașului și ale scaunului Orăștie să se împartă proporțional, 12 părți la români și o parte la sași.

Populația Orăștiei manifestă solidaritate cu lupta fraților lor de peste munți din timpul războiului pentru independență din 1877-1878. Se organizează strângerea de fonduri și ofrande materiale pentru sprijinirea armatei române, un rol deosebit în această acțiune având Ana Tincu. Tânărul licean Emil Ciuceanu trece munții pentru a se înrola voluntar, participând la bătăliile Plevnei și Vidinului, în care se remarcă prin eroismul său, fiind decorat cu ordine militare.

Un rol deosebit în combaterea legilor de maghiarizare a învățământului îi revine avocatului Avram Tincu. Cu prilejul unei adunări de protest de la Deva din 10 martie 1883, el condamnă politica de deznaționalizare promovată de guvernul maghiar, ceea ce îi va atrage condamnarea în urma unui proces. La rândul său avocatul orăștian Silviu Moldovan va participa ca apărător al lui Nicolae Roman, inculpat în procesul Memorandumului.

Cei trei mari oameni politici ai Orăștiei, Ioan Mihu, Aurel Vlad și Ioan Moța vor juca un deosebit rol în cadrul mișcării naționale românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

La Orăștie se va constitui grupul activist care va milita pentru schimbarea tacticii Partidului Național Român. Participând la alegerile parlamentare, Aurel Vlad, va pătrunde în parlament, în anul 1903 în urma victoriei asupra candidatului oficial al guvernului, la Dobra. Aurel Vlad va juca un rol deosebit în revoluția din toamna anului 1918, fiind ales președintele Consiliului Național Român din Orăștie. În urma Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Aurel Vlad va fi ales membru în Consiliul Dirigent, repartizându-i resortul finanțelor.

Perioada regimului dualist a însemnat transformarea Orăștiei într-un centru al mișcării naționale românești. Aici s-au pus bazele băncii "Ardeleana", a numeroase asociații culturale și economice și unui număr important de ziare românești, care au jucat la rândul lor un rol deosebit în mișcarea de emancipare națională, culturală, spirituală și economică a românilor.

În anul 1919 se va înființa Liceul de Stat "Aurel Vlaicu", ceea ce va constitui una din cele mai mari realizări ale orăștienilor în domeniul învățământului. Instaurarea comunismului în România va însemna și pentru Orăștie lichidarea tuturor organizațiilor culturale și economice, trecerea la producția planificată și cooperativizarea agriculturii. Se vor dezvolta întreprinderi precum "Chimica", "Vidra" și "Întreprinderea Mecanică Orăștie", care vor atrage forța de muncă din împrejurimi, dând noi dimensiuni demografice orașului.

În timpul evenimentelor din 1989, doi cetățeni ai orașului, studentul Ovidiu Nicolae Muntean și sergentul Călin Gabriel Morariu, vor plăti cu viața participarea la lupta pentru doborârea dictaturii și instaurarea democrației. Din ianuarie 1990 își vor relua activitatea vechile partide istorice și se vor înființa altele noi care vor domina scena politică a țării. Cinstindu-și cetățenii cei mai de frunte, Consiliul Local a acordat, în 1996, titlul de "Cetățean de onoare" generalului de brigadă (r), Viorel Cugerean. La 27 martie 1997, același titlu este acordat, post mortem, poetului Dominic Stanca.

Tradițiile culturale păstrate au determinat reînființarea unor vechi asociații culturale și economice, între care amintim Despărțământul Orăștie al Astrei (1993), Reuniunea meseriașilor români (1996) și se pun bazele a noi asociații culturale și sportive. Orăștia demonstra și de astă dată că este capabilă să depășească perioada dictaturii comuniste și să-și redobândească strălucirea culturală pe care o avusese secole de-a rândul.

Datorită tradițiilor sale istorice, importanței culturale și gradului de dezvoltare economică și urbană, în anul 1995 Orăștia a fost ridicată la gradul de municipiu. Acum, la aniversarea a 775 de ani, cetățenii orașului cinstesc marile personalități, aducându-le prinosul lor de recunoștință pentru activitatea depusă la creșterea faimei acestui oraș multisecular.


© 2003-2013 Primăria Municipiului Orăștie -> Realizatori