ACORDAREA STIMULENTULUI DE INSERȚIE
Persoanele care realizează venituri supuse impozitului cu mai mult de 60 de zile înainte de împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, au dreptul la stimulent de inserție până la împlinirea vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap, în cuantum de 50% din cuantumul minim al indemnizației. Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore.
CADRUL LEGISLATIV:
- O.U.G. nr. 111/ 2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor (cuprinde normele de aplicare în text) - ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 8 decembrie 2010.pdf;
CONDIŢII:
- este cetățean român, cetățean străin sau apatrid;
- are domiciliul sau reședința pe teritoriul României;
- locuiește în România împreună cu copilul/ copiii pentru care solicită drepturile și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia/ acestora;
- în anul anterior nașterii copilului, a realizat timp de 12 luni venituri supuse impozitului pe venit din salarii, activități independente sau activități agricole sau s-a aflat în una din situațiile prevăzute la art. 2, alineatul 5 din O.U.G. nr. 111/ 2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor;
- beneficiarii care au drepturi stabilite de cel puțin 6 luni au obligația să își achite impozitele și taxele locale față de bugetul local, aferente anului anterior, pentru bunurile pe care le dețin în proprietate. Fac excepție la ultima condiție persoanele singure care se ocupa de creșterea și îngrijirea unuia sau mai multor copii.
STABILIREA ŞI PLATA DREPTURILOR:
Dreptul reprezentând stimulentul lunar se cuvine şi se plăteşte după cum urmează:
- începând cu ziua următoare celei în care persoana îndreptățită își reia activitatea profesională și realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Codului fiscal, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;
- de la data nașterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condițiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate și a indemnizației aferente, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 7, alin. (2), litera "b" din ordonanța de urgență;
- de la data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului;
- de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la punctele anterior menționate; începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul indemnizației pentru creșterea copilului realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, dacă cererea este depusă în termen de 30 de zile de la această dată.
ACTE NECESARE:
- Cerere - tip; Descărcaţi formularul (DPAS_cerere_tip_STIMULENT INSERTIE.pdf) - timp necesar de completare ~ 20 min;
- Declarație pe propria răspundere – tip; Descărcaţi formularul (DPAS_declaratie_solicitant_tip_STIMULENT INSERȚIE.pdf) - timp necesar de completare ~ 3 min;
- Copia concediului pentru sarcină și lăuzie sau adeverința eliberată de plătitorul indemnizației de maternitate din care să reiasă ultima zi de concediu de lăuzie sau postnatal
- Adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că solicitantul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit codului fiscal;
- Actele de identitate ale părinților - copie și original;
- Certificatul de naștere al copilului(lor) - copie și original;
- Certificat căsătorie - copie și original;
- Alte acte, după caz:
- certificatul sau extrasul de naștere tradus în limba română de un traducător autorizat, (pentru copiii cetățeni străini sau români născuți în străinătate);
- hotărâre judecătorească de încredințare în vederea adopției, de încuviințare a adopției, hotărâre judecătorească/decizie DGASPC de plasament sau plasament în regim de urgență, hotărâre judecătorească de instituire a tutelei; act doveditor care atestă calitatea de reprezentant legal, respectiv părinte, tutore, curator, sentință de divorț, etc. - în copie;
- pentru cetățenii străini, apatrizi - documente eliberate de autoritățile din țara de origine și confirmate de autoritățile române;
- procură;
- certificat de încadrare în grad de handicap al copilului sau/ și al persoanei îndreptățite - copie și original;
- Celălalt părinte va prezenta declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că tatăl firesc, sau după caz, o altă persoană îndreptățită nu beneficiază de concediul pentru creșterea copilului/stimulent de inserție;
- Extras de cont (opțional);
- Dosar plic.
*Dosarul va fi depus de către una dintre persoanele îndreptățite (mama sau tatăl), reprezentantul legal sau mandatarul, la sediul Direcției Publice de Asistență Socială Orăștie, str. Eroilor, nr. 40, Luni – Vineri: 9.00 - 12.00, în termen de 60 de zile lucrătoare de la expirarea concediului de maternitate sau cu 30 de zile înainte de încetarea concediului de maternitate.
IMPORTANT!!! Pe toată perioada acordării stimulentului de inserție beneficiarul are dreptul doar la concediul medical și concediul legal. Alte tipuri de concedii, învoiri motivate/nemotivate duc la încetarea plății prestației și recuperarea sumelor de la data acordării acesteia.